APA CANAL SA Galati

 

 

 




 

 

"Porți deschise" de Ziua Mondială a Apei

În cadrul activităților dedicate Zilei Mondiale a Apei, în data de 22 martie 2018 deschidem porțile Stațiilor de tratare apă potabilă Uzina 2 - Galați și N. Bălcescu – Tecuci, precum și ale tuturor Stațiilor de epurare a apelor uzate din Județul Galați (Galați, Tecuci, Tg.Bujor, Liești, Pechea), pentru toți cei doritori să vadă îndeaproape de unde vine apa de la robinet și să înțeleagă importanța stațiilor de epurare, fluxul tehnologic al tratării apei uzate. 

Pe tot parcursul evenimentului, obiectivele se vor vizita în grupuri organizate la fața locului, cu îndrumători - specialiști din cadrul stațiilor de tratare apă potabilă și de epurare a apelor uzate.

Grupurile organizate (în special cele de la școli) sunt rugate să se programeze din timp, în baza unei solicitări ce poate fi depusă direct la registratura APA CANAL S.A. Galați din str. Ctin. Brâncoveanu nr. 2 sau trimisă pe e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. ori pe fax. 0236.473367. Relații suplimentare pot fi obținute la Serviciul Relatii cu Publicul, tel. 0236.473380 int.132 / 127 / 126.

Ziua Mondială a Apei (World Water Day) se sărbătorește în întreaga lume din anul 1993. În fiecare an, Organizația Națiunilor Unite stabilește o temă a zilei, în jurul căreia sunt planificate diverse evenimente. Tema anului 2018 este: NATURA PENTRU APĂ.

Vă așteptăm cu drag.