APA CANAL SA Galati

 

 

 




 

 

„Școala altfel” la APA CANAL Galați

Un grup de 20 de elevi în clasa I-a B de la Școala Gimnazială nr.22 Galați a vizitat pe 16 aprilie Uzina de Apă Galați. Un alt grup de 15 elevi de la clasele XI-a C și E de la Colegiul Național „V. Alecsandri” a vizitat, tot marți, Stația de epurare a apelor uzate Galați. Și Stația de epurare de la Tecuci a primit oaspeți, de această dată fiind vorba de 30 de elevi de la clasa a IX-a A a Liceului Tehnologic „Elena Caragiani”.

Aceste vizite s-au desfășurat în cadrul activităților din programul ”Școala altfel” și au avut drept scop conștientizarea elevilor referitor la rolul și importanța apei și dezvoltarea unor aptitudini ecologice, de protecție a mediului. Copiii au aflat cu această ocazie cum se prepară apa potabilă, fără de care activitățile pe care le desfășoară zilnic, acasă și la școală, nu ar fi posibile. Elevii au descoperit întregul proces prin care trece apa, de la captare, tratare, distribuție, pentru a ajunge la robinete, numai bună de băut, până la tratarea apei uzate în stația de epurare, pentru reintegrarea ei  în mediul natural.

Prin acțiunile derulate de Societatea APA CANAL Galați în parteneriat cu instituțiile de învățământ, sperăm să contribuim nemijlocit la conștientizarea tinerei generații în ceea ce priveste rolul și importanța apei, protejarea mediului înconjurător și respectul pentru natură. Responsabilitatea socială reprezintă un important aspect al acțiunilor de relații publice în cadrul programelor “Porți deschise” sau al parteneriatelor cu unitățile de învățământ, oferindu-ne posibilitatea ca valorile Apa Canal să poată fi imprimate tinerelor generații.