APA CANAL SA Galati

valea marului

PREZENTARE REȚEA VALEA MARULUI

Amplasare: Comuna Valea Mărului este formată din satele Mîndrești și Valea Mărului și are o populație de aproximativ 4.000 de locuitori.

A. Alimentarea cu apă potabilă

Apa brută care urmează a fi tratată în vederea potabilizării se captează din sursa de apă subterană reprezentată de frontul de captare format din 11 puțuri forate amplasate în satul Valea Mărului, echipate cu câte o pompă submersibilă tip PEDROLLO. La partea superioară a fiecărui puț forat există câte o cabină din beton armat în care sunt montate echipamentele hidraulice și electrice de exploatare ale puțului.

Sunt instituite zone de protecție sanitară cu regim sever în jurul fiecărui puț forat, împrejmuite cu gard din sârmă ghimpată, având suprafața de 100 mp/puț.

Alimentarea cu apă brută a instalațiilor de stocare se realizează prin conducta de aducțiune din localitatea Valea Mărului cu L:2500 m și respectiv cu L:7.000 m în localitatea Mîndrești, care asigură transportul apei brute de la sursa subterană la rezervoarele de înmagazinare din cele două localități.

Înmagazinarea apei se realizează în două rezervoare semiîngropate, din beton armat, cu V=200 mc fiecare, amplasate câte unul în fiecare localitate.

Tratarea apei în vederea potabilizării se realizează prin dezinfecție cu hipoclorit de sodiu în cadrul instalației automate de clorinare aferentă gospodăriei de apă din localitatea Valea Mărului.

Distribuția apei tratate la consumatori este asigurată în regim continuu și se realizează gravitațional și prin pompare.

Caracteristicile fizico-chimice şi bacteriologice ale surselor de apă sunt verificate în laboratorul de monitorizare apă potabilă, conform programului de monitorizare întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

B. Evacuarea apelor uzate  

Apele uzate menajere sunt colectate în bazine betonate vidanjabile.

DATE de CONTACT

Date contact:
Departament Apa Canal Exterioare: Tel. :0236.473380 int. 117
Dispecerat Central: Tel. 0236.463294