Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, operatorii de apă și canalizare au un rol esențial: modernizarea infrastructurii, optimizarea resurselor și implementarea soluțiilor sustenabile.
Pentru a le recunoaște munca și dedicarea, Asociația Română a Apei (ARA) a organizat prima ediție a „Galei Excelenței în Industria Apei”, în cadrul căreia au fost evidențiați liderii care modelează viitorul acestui domeniu, transformând infrastructura de apă și canalizare într-un pilon esențial pentru dezvoltarea României.
Industria apei din România demonstrează că fondurile europene au fost utilizate eficient, iar APA CANAL Galați se află printre exemplele de bune practici în acest domeniu. Prin proiectele derulate în ultimii ani, APA CANAL Galați a dovedit un angajament ferm în direcția îmbunătățirii serviciilor oferite cetățenilor, investițiile realizate contribuind la creșterea accesului la apă potabilă, la dezvoltarea unor sisteme eficiente de canalizare-epurare, esențiale pentru sănătatea publică și protecția mediului, precum și la dezvoltarea economică locală.
„Gala Excelenței în Industria Apei”, eveniment care a marcat împlinirea a 30 de ani de la înființarea ARA, a reunit, într-un cadru unic și elegant, peste 150 de invitați de marcă: reprezentanți ai autorităților publice centrale, lideri din sectorul apei, specialiști, parteneri și furnizori de tehnologie specifică.
În fiecare zi, APA CANAL Galați lucrează pentru a oferi servicii sigure și moderne comunităților din aria de operare, transformând sectorul apei pentru generațiile viitoare!