După doi ani de absență, evenimentul revine, de data aceasta în pitorescul Sibiu, la Pavilionul REDAL EXPO.
Manifestarea va oferi participanților și publicului interesat de realizările și noutățile din sectorul apei un spațiu expozițional de prezentare a companiilor, dar și zone de întâlnire între specialiști, constând în seminarii și ateliere.
Miercuri, 28 septembrie, va avea loc seminarul "Finanțarea infrastructurii de apă prin fonduri europene și corelarea programelor de investiții din sector", organizat în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), cu participarea ministrului Marcel Boloș.
Joi, 29 septembrie, este programat seminarul internațional “Reglementarea economică a serviciilor de apă”, pe teme financiare, organizat cu suportul Grupului pentru Economie și Statistică al Asociației Internaționale a Apei (IWA) și al Comisiei Principale Dezvoltare - Economie a Asociației Române a Apei (ARA) și cu sprijinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
Pe lângă aceste evenimente, va avea loc tradiționalul concurs ”Instalare branșament sub presiune”, dedicat instalatorilor din cadrul companiilor de apă, care trebuie să răspundă provocării de a executa un branșament nou la o rețea de polietilenă aflată sub presiune.
Compania noastră va fi prezentă, ca de fiecare dată, la toate manifestările din cadrul evenimentului.