Restricții UAT-uri

UAT Braniștea

În contextul creșterii excesive a consumului de apă, pe fondul secetei pedologice prelungite (cu efecte asupra nivelurilor statice ale apei în foraje – scădere), al caniculei severe și folosirii unor cantităti mari de apă în alte scopuri decât cel menajer (activități agricole, activități de agrement, irigatul grădinilor, udatul teraselor, curților, pavajelor), întâmpinăm dificultăți în furnizarea continuă a serviciului de alimentare cu apă în trei zone din Comuna  Braniștea, respectiv: Zona Zootehniei – Cartier Nou (pompare), Zona Parc – Cartier Tineretului (pompare), Zona CF DN25 (str. Ghica – str. Galați).

Acesta este motivul pentru care, începând cu data de 16.07.2024 furnizarea apei în aceste zone se realizează după următorul program:

Zilnic, în intervalul orar  6:00 - 10:00  și  18:00 – 22:00

Intervalul orar de furnizare poate fi extins funcție de rezerva de apă disponibilă.

Societatea APA CANAL S.A. GALAȚI face un nou apel către consumatori/clienți, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate, strict în scop casnic, menajer, evitând folosirea apei potabile pentru scopuri agricole și de grădinărit. Pentru aceste activități recomandăm utilizarea pe cât posibil a apei din alte surse (fântâni, puțuri etc.).

Precizăm ca legislatia în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești.

Potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.241/2006 a serviciului de apă și de canalizare, rerepublicată, (1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale. (4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare. (6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spatiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.

Folosirea rațională a apei și prevenirea risipei reprezintă o responsabilitate comună, atât a Operatorului de apă cât și a consumatorilor!