În cadrul eforturilor făcute de APA CANAL S.A. Galați de stopare a pandemiei de COVID-19 prin stropirea cu soluție dezinfectantă (hipoclorit de sodiu) a căilor de acces la obiectivele societății și a străzilor din perimetrul acestora, în cursul zilei de astăzi, cisterna a răspuns și unei solicitări venite din partea unei unități sanitare. Este vorba de Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Buna Vestire", care ne-a solicitat sprijinul pentru a dezinfecta zona spitalului (strada de acces și curtea interioară).
Avem convingerea că prin solidaritate și spirit umanitar vom trece cu bine prin această încercare dificilă. Profităm de ocazie pentru a mulțumi instituțiilor și cadrelor medicale care luptă pentru sănătatea noastră.